Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a săturat de tonul de „profesoară autoritară” al premierului britanic Theresa May şi va evita discuţiile oficiale la summitul G7, afirmă surse citate de cotidianul The Telegraph.

 

Un oficial american care a fost prezent la întâlnirea pe care Donald Trump a avut-o recent la Casa Albă cu Theresa May a declarat despre premierul britanic: „Fără supărare, dar ea este practic o profesoară autoritară. Nu sunt sigur că se înţelege cineva bine cu ea”.

Potrivit unui prieten al lui Donald Trump, acesta a afirmat în conversaţii private că Theresa May intră în detalii în discuţiile cu el, fiind nemulţumit.

Un alt oficial american a explicat că Donald Trump s-a săturat de solicitările frecvente ale Theresei May, scrie mediafax.ro.

Dezvăluirile intervin în contextul în care în programul summitului G7 din Canada nu este fixată nicio întrevedere bilaterală formală între Donald Trump şi Theresa May.