Sfântul Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului, pomenit în data de 7 decembrie, este și ocrotitorul Parohiei Apărătorii Patriei 2 din cadrul Protoieriei Sector 4 Capitală. Hramul bisericii parohiale a fost sărbătorit cu bucurie prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, în dimineața zilei de marți. De asemenea, comunitatea a luat parte la un moment istoric, la finalul slujbei fiind semnat un act de înfrățire între parohia bucureșteană și o parohie din Republica Moldova.

Ocrotitorul lăcașului de închinare și al parohiei, Sfântul Ierarh Ambrozie, a fost cinstit prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, sub protia părintelui Ioan Vartan Armaşi, protopop al Protoieriei Sector 4 Capitală, care a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat virtuțile sfântului prăznuit și motivul pentru care a fost aleasă această dată pentru pomenirea lui, amintind totodată când și în ce context Parohia Apărătorii Patriei 2 a primit acest hram, primul hram fiind închinat sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Credincioșii prezenți au devenit apoi martorii unui eveniment istoric, întrucât la finalul slujbei a fost semnat un acord de înfrățire între Parohia Apărătorii Patriei 2 – „Sfântul Ambrozie”, reprezentată de părintele paroh Mircea Alexă Uță, și Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din cadrul Episcopiei Basarabiei de Sud, orașul Căușeni, Republica Moldova, reprezentată de părintele paroh Adrian Iațco. Evenimentul a avut loc în contextul declarării de către Sfântul Sinod a anului 2021 drept Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României.

Încheierea acestui protocol s-a realizat ca urmare a dorinței de stabilire a unui dialog pastoral între cele două comunități parohiale și a unei cunoașteri reciproce a culturii și spiritualității specifice fiecăreia, în deplin respect față de tradițiile proprii și în deplină unitate de credință și iubire de neam. Înfră­țirea va oferi și posibilitatea realizării unor vizite reciproce ale pre­oților și enoriașilor celor două comu­nități, participând împreună la diferite slujbe religioase, la hramuri, pelerinaje și alte evenimente. Vor fi astfel create oportunități de colaborare și de implicare în proiecte misionare, culturale, educaționale și social-filantropice comune.

„Bucuria noastră este dublă pentru că, dincolo de sărbătoarea hramului, am luat parte și la acest moment pe care l-am rânduit împreună cu părintele Adrian Iațco. Actul semnat de noi nu simbolizează alt­ceva decât frumusețea comuniunii dintre românii de pretutindeni, în special dintre noi și frații noștri de peste Prut. Părintele Adrian Iațco este un preot tânăr, care are con­știința unității de credință, de limbă, de cultură și de frățietate a poporului român. Bucuria de a-l avea astăzi în mijlocul nostru pe părintele paroh din Căușeni este cea a realizării unei unități între românii de pe cele două maluri ale Prutului”, a afirmat părintele paroh Mircea Alexă Uță.