Reclamă
Cultură

Președintele raionului Fălești se opune amenajării Cimitirul eroilor români dezrobitori din orașul Fălești

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Președintele raionului Fălești, Sergiu Fîntînă, riscă o amendă de până la 500 de mii de lei. Asta pentru că refuză să execute o hotărâre de judecată, care-l obligă să permită amenajarea și conservarea Cimitirul eroilor români dezrobitori din orașul Fălești, unde sunt înhumate osemintele a 300 soldați. Potrivit avocatului AO „Monumentum”, Iulian Rusanovschi, președintele socialist al raionului Fălesti nu vrea să semneze acordul de parteneriat în acest sens.

Sergiu Fîntînă, care are și cetățenia statului român, spune că nu este de acord cu cuvântul „eroi”.

„Noi ne-am trezit cu eroii căzuți în cel de-al doilea Război Mondial. Este Convenția de la Nuremberg care spune clar că statul Român a fost declarat un stat agresor și agresorii nu pot fi eroi”, a declarat Sergiu Fîntînă, Președintele raionului Fălești.

Sergiu Fîntîna a remis Asociației o scrisoare prin care solicită prezentarea “unui set de acte”, ca o condiție pentru executarea Hotărârii judecătorești.

„S-a construit fără autorizație de construcție. Cel puțin mie nu mi-a fost prezentată o autorizație de construcție. Cum să semnez pe un act care nu este în concordanță cu cadrul legal”, a adăugat Fîntînă.

Președintele raionului Fălești spune că nu se teme de amendă și că aceasta este doar o metodă de manipulare.

„El merge pe varianta manipularea opiniei publice. El crede că da va cere 1, 2, 3 milioane sau 500 de mii de lei, Fîntînă va ridica mâinile în sus și va spune mă rog de mă iertați. Iulian, te rog frumos, scuzămă”, a mai spus președintele de raion.

La rândul său, Iulian Rusanovschi, spune că Sergiu Fîntănă cunoaște prea puțină istorie, iar un președinte de raion nu are niciun drept de a stabili ce să scrie pe monument.

„Textele inscripționate pe un monument sau altul au fost coordonate, în cazul nostru, cu Centrul de Istorie Militară pe lângă Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Ministerul Apărării al RM, împreună cu reprezentanții statului român au coordonat acest proiect în cele mai mici detalii”, a declarat Iulian Rusanovschi, avocatul AO „Monumentum”.

Iulian Ursanovschi a mai adăugat că Sergiu Fîntînă a refuzat să semneze autorizația de construcție.

„Tocmai din cauza refuzului nemotivat al lui Sergiu Fîntînă, de a executa decizia consiliului local, lipsa acestei semnături, ne-a pus în imposibilitatea de a obține autorizație. În schimb, noi am avut toate celelalte documente la mână și monumentul a fost edificat în baza tratatului care există între Republica Moldova și România, cu privire la conservarea și restaurarea operelor comemorative de război”, a mai spus Ursanovschi.

La începutul acestei luni, AO Monumentum” a trimis o cerere de executare la Curtea de Apel Bălți. Dacă Sergiu Fîntînă nu va respecta decizia instanței, acesta riscă o amendă de până la 500.000 lei

 

sursa:NordNews

Acest articol a fost modificat la ianuarie 15, 2022 00:45

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă