Reclamă
Categorii: Politic

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor din acest an și să-și declare apartenența etnică românească, limba română vorbită și credința ortodoxă. Potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei Basarabiei, „ne aflăm într-un moment important pentru viața noastră comunitară și identitară, un moment în care suntem chemați să ne recunoaștem și să ne mărturisim identitatea etnică și religioasă în fața autorităților statului, dar și înaintea Celui care ne-a zidit cu nespusa Sa dragoste și înțelepciune”.

„Vă îndemnăm cu toată dragostea să vă implicați cu fervoare și responsabilitate în acest proces al recensământului, și să vă declarați apartenența etnică prin naționalitatea românească, limba română și credința ortodoxă. Naționalitatea românească este un temei de unitate și solidaritate pentru întreaga noastră comunitate, indiferent de granițe și de contexte istorice. Este datoria noastră, ca români și creștini ortodocși, să ne mărturisim identitatea românească cu demnitate și deplină recunoștință, să ne cinstim neamul și să contribuim la perpetuarea valorilor și tradițiilor noastre care ne definesc”, se precizează în comunicat.

Potrivit adresării Mitropoliei Basarabiei, limba română este comoara cea mai de preț a identității noastre culturale și lingvistice, expresia vie a duhului nostru național și a moștenirii istorice.

„Păstrarea și promovarea limbii române este o responsabilitate sfântă pe care o avem față de strămoșii noștri și față de generațiile viitoare. Credința ortodoxă este piatra de temelie a identității noastre spirituale și religioase. Ea ne unește într-o comuniune sfântă cu ceilalți credincioși și ne îndeamnă să trăim în iubire și adevăr, să slujim lui Dumnezeu și să ne iubim aproapele. Prin mărturisirea credinței ortodoxe în cadrul recensământului, afirmăm legătura noastră strânsă cu Biserica lui Hristos și ne angajăm să trăim în conformitate cu învățăturile ei dumnezeiești. Adresăm acest îndemn, însoțit de rugăciuni către Bunul Dumnezeu ca să binecuvânteze această inițiativă și să ne întărească în hotărârea de a fi mărturisitori ai adevărului și ai credinței noastre în orice împrejurare”, se mai arată în comunicat.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024

Sireți: Inaugurarea postului de pompieri voluntari

Ceremonia oficială de inaugurare a noii remize a Postului de Pompieri Voluntari din Sireți, raionul… Read More

aprilie 4, 2024
Reclamă