Reclamă
Categorii: Politic

Teodor Baconschi// Vechiul marxism și neo-marxismul

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Așa cum marxismul a pătruns în Rusia țaristă prin cercuri intelectuale burgheze – erau de altfel singurele material capabile să ”dezbată idei noi” – tot așa neo-marxismul cultural pătrunde în Europa actuală printr-o burghezie academică prosperă, care înlocuiește internaționalismul proletar printr-un internaționalism global, multicultural.

Noul front ideologic ”progresist” e la fel de dogmatic și intolerant ca și strămoșul său cu trăsături leniniste. El taxează drept ”fascism” orice atitudine care i se opune și reduce ideea europeană la propria agendă, fără alternativă.

Dacă le amintești progresiștilor că UE s-a născut prin politicieni creștin-democrați, îți vor spune că azi Europa nu mai e creștină și că orice renaștere a creștinismului ar periclita democrația. În optica progresistă, de pildă, xenofilia creștină e de fapt xenofobie, pentru că vechile partide creștin-democrate mărturiseau implicit adevărul creștinismului, așadar prioritatea lui.

Iată însă că, în epoca post-adevărului, creștinismul – vizibil liant spiritual al civilizației europene – nu mai are drept de cetate. Ni se spune că putem fi europeni și dacă îmbrățișăm orice altă religie sau niciuna. Genul acesta de entorsă identitară împinge mulți cetățeni din statele-membre UE spre o radicalizare compensatorie.

În loc să calmeze jocul prin dialog sincer (de pildă prin analiza cauzelor reale care au provocat Brexit, în afara mantrei stângiste conform căreia ”masele needucate” au fost manipulate de populiști eurosceptici), tabăra progresistă crede că va consolida proiectul UE dacă face o listă cu statele recalcitrante, care ar trebui ”excluse”, pentru că nu aderă unanim la ortodoxia corectitudinii politice. Întrucât nicăieri nu există unanimitate în jurul acesteia, mi-e teamă că UE nu va fi mereu mai puternică, așa cum ne dorim, ci tot mai divizată, deci mai slabă și irelevantă.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă