Reclamă
Politic

Năstase și Sandu anunță protest în PMAN pe 1 iulie

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Opoziția va continua protestele și îndeamnă moldovenii din fiecare colț al țării să creeze celule de rezistență cetățenească.

 

Un protest masiv este anunțat pentru ziua de duminică, 1 iulie, la ora 14:00, în Piața Marii Adunări Naționale. Oamenii sunt chemați și la Comisia Electorală Centrală în această vineri, ziua în care va avea loc ședința în care instituția va lua act de anularea alegerilor.

 

Liderul PAS, Maia Sandu, a anunțat crearea unei mișcrări de rezistență națională. „Situația prin care trecem e foarte dificilă, ne implicăm într-o luptă care va dura. Apelul nostru e pentru toți cetățenii: care au mers la vot sau nu, care l-au votat pe Năstase sau nu, dar care țin la democrație. Să se creeze la nivel de țară celule de rezistență. În fiecare săptămână vor fi acțiuni de protest împotriva dictaturii”, a spus Sandu.

 

Ea a vociferat trei revendicări ale opoziției, care vor fi enunțate la fiecare protest: validarea alegerilor locale din Capitală, anularea votului mixt, dar și demisia și urmărirea penală a președintelui CSJ, Ion Druță, și a celorlalți judecători implicați în anularea alegerilor.

 

Câștigătorul la scrutinul din 3 iunie, Andrei Năstase, a cerut cetățenilor „ca în fiecare sat, școală, spital, întreprindere să fie create celule de rezistență cetățenească”.

 

„Ceea ce a făcut justiția controlată de Plahotniuc e un atentat la tot ce înseamnă Moldova și suveranitatea ei. E o uzurpare a puterii în stat, or asta e cea mai gravă crimă contra poporului unui stat. Să facem această mișcare cât se poate de repede ca duminică să ne mobilizăm în PMAN la ora 14:00. Vom avea grijă de organizare. De numărul celor care vor fi în PMAN depinde atitudinea polițiștilor și cei care apără guvernarea, depinde dacă vom obține și noi schimbarea. Diaspora, țara, grupați-vă. Veniți cu autobuze, mașini. Știm că se vor bloca drumurile. LA protestele precedente, am văzut multă lume în etate. Tineretul, veniți masiv cu banere, pancarte, improvizați, faceți ceea ce socotiți de cuviință. Dacă nu o vom face, să știți că Plahotniuc va merge pe drumul lui Ianukovici”

a declarat Andrei Năstase.

Amintim că protestele au început pe 20 iunie, după ce Judecătoria Chișinău a anulat alegerile locale din Capitală, decizie menținută de Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă