Reclamă
Transnistria

Maia Sandu/// Dacă Rusia vine peste noi, trimitem armata cu sapa?

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Președintele Republicii Moldova, comandantul suprem al forțelor armate, vorbește despre necesitatea dotării Armatei Naționale cu echipamente moderne. Maia Sandu spune că dacă nu ar fi fost existat războiul din Ucraina, acest subiect nu ar fi devenit o prioritate a guvernării, dar în condițiile agresiunii militare din țara vecină, autoritățile sunt obligate să pregătească armata pentru cel mai sumbru scenariu. Președintele Maia Sandu spune că, deocamdată, nu există promisiuni din partea partenerilor de dezvoltare privind înarmarea Republicii Moldova, notează IPN.

 

Președintele Maia Sandu spune că evoluțiile războiului din Ucraina determină autoritățile să se gândească tot mai serios la necesitatea modernizării Armatei Naționale. Șeful statului menționează că în cazul unei invazii rusești, soldații nu pot fi trimiși la luptă fără echipament militar.

„Republica Moldova este și va rămâne o țară pașnică. Noi nu vrem arme ca să mergem să luptăm împotriva vecinilor, așa cum face Rusia. Noi vrem să fim în siguranță la noi acasă și vrem să nu ne atace nimeni. Chiar dacă sistemul nostru de apărare este într-o situație foarte proastă, dacă nu era această agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, probabil, nu am fi discutat prea mult despre necesitatea echipării armatei. Dar în situația în care vedem ce face Rusia în Ucraina, ar fi total neserios să nu ne gândim cum ne apărăm, dacă ni se întâmplă o astfel de tragedie. Sper foarte mult să nu ajungem acolo, dar nu depinde de noi”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Bună seara” de la postul public de televiziune.

Comandatul suprem al forțelor armate spune că retorica opoziției privind intenția Occidentului de a înarma Republica Moldova este una falsă. Uniunea Europeană este gata să ne ofere sprijin în modernizarea armatei, însă este vorba doar de echipamente non-letale, nu de arme și muniții, dă asigurări președintele.

„Dacă Rusia vine peste noi ce facem? Trimitem armata cu sapa să ne apere? Noi nu vrem să ne implice nimeni în război, dar este o realitate pentru care trebuie să ne pregătim. Toate discuțiile opoziției sunt false pentru că UE a spus că ne oferă echipamente non-letale, chiar dacă noi avem nevoie și de muniții. Noi trebuie să analizăm serios cum este echipată armata națională. Dacă tot avem armată nu o putem lăsa la sapă de lemn. Trebuie să facem lucrurile elementare. Nu este corect să ținem armata fără niciun echipament care să le permită să ne apere. Singura promisiune pe care o avem este din partea UE și vizează arme non-letale ”, a mai spus Maia Sandu.
Șeful statului mai spune că decizia privind aderarea Republicii Moldova la un bloc militar, care ne-ar oferi o umbrelă de protecție, va aparține poporului. Până atunci, va fi respectat statutul de neutralitate prevăzut în Constituție.

„Pentru asta trebuie să avem sprijinul societății. Suntem o țară democratică în care lucrurile sunt decise de către popor. La momentul aprobării Constituției poporul a decis că trebuie să fim o țară neutră. Dar țările neutre, de obicei, au o armată foarte puternică și bine echipată. Noi suntem o țară neutră și avem o armată în care nu s-a investit. Nu putem să închidem ochii și să ne prefacem că nu există război”, a punctat președintele Republicii Moldova.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă