Reclamă
Categorii: Politic

Maduro mută mută conturile companiilor petroliere din Venezuela la GazpromBank, în Rusia

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Compania de petrol a Venezuelei, PDVSA, deţinută în totalitate de stat, le cere clienţilor joint venture-urilor în care este implicată să depună veniturile din vânzările de petrol într-un cont deschis recent la Gazprombank AO, o bancă din Rusia, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

„Vrem să vă informăm oficial despre noi instrucţiuni bancare pentru a efectua plăţi în dolari americani sau în euro”, a scris Fernando De Quintal, vicepreşedintele financiar al PDVSA, într-o scrisoare din 8 februarie, destinată unităţii PDVSA care supraveghează asociaţiile sale mixte.

De asemenea, PDVSA a început, să-şi preseze partenerii săi străini care deţin participaţii în joint venture-urile din regiunea Orinoco Belt pentru a decide, în mod oficial, dacă vor continua cu proiectele, potrivit surselor citate sâmbătăt de Reuters. Printre partenerii din joint venture-uri sunt norvegienii de la Equinor, americanii de la Chevron Corp şi francezii de la Total.

Decizia PDVSA a fost luată pe fondul noilor şi durelor sancţiuni impuse de Statele Unite ale Americii, la data de 28 ianuarie, pentru preşedintele Nicolas Maduro. Prin aceste sancţiuni, vor să îi limiteze accesului lui Maduro la veniturile companiilor petroliere.

Joint venture-urile PDVSA au reuşit să obţină conturi la băncile din America sau Europa, pentru a încasa veniturile din vânzarea de petrol, chiar după o primă rundă de sancţiuni, în 2017. Acestea foloseau conturile de la băncile corespondente pentru a-şi transfera o parte din venituri către conturile de la băncile din China.

Prima rundă de sancţiuni le-a permis mai multor companii americane, printre care General Electric şi Chevron, să-şi restrângă operaţiunile sau să se retragă organizat din Venezuela.

Suporterii liderului opoziţiei din Venezuela şi preşedintele interimar auto-proclamat, Juan Guaido, au declarat, recent, că va fi înfiinţat un fond pentru a accepta veniturile obţinute din vânzarea petrolului venezuelean.

Guaido a fost recunoscut oficial drept preşedinte al Venezuelei de mai multe ţări, printre care SUA şi mai multe state din Uniunea Europeană, inclusiv România. De asemenea, liderii UE şi-au încurajat statele membre să îl recunoască pe Guaido drept preşedinte interimar până când au loc noi alegeri, menționează MEDIAFAX.

 

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă