Reclamă
Evenimente

Ioan-Aurel Pop este noul preşedinte al Academiei Române.

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Ioan-Aurel Pop a fost ales joi, de Adunarea Generală a Academiei Române, cu 86 de voturi. Contracandidatul său din turul al doilea – Victor Voicu – a obţinut 56 de voturi.

 

Mandatul de preşedinte al Academiei Române are o durată de patru ani, iar un membru titular poate deţine această funcţie de două ori.

Preşedintele îşi va prelua prerogativele după 15 zile de la data alegerilor.

Pe data de 20 aprilie vor avea loc alegerile pentru celelalte funcţii din Biroul de Prezidiu: patru vicepreşedinţi şi un secretar general, precizează Biroul de presă al Academiei Române.

Academicianul Ioan-Aurel Pop (63 de ani) este istoric. S-a născut în satul Sântioana, judeţul Cluj, a absolvit Liceul “Andrei Şaguna” din Braşov şi a urmat cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe care le-a încheiat ca şef de promoţie. În 1989 şi-a susţinut teza de doctorat intitulată “Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV – XVI”.

A desfăşurat o bogată activitate didactică: asistent, lector, conferenţiar; din 1996 este profesor la Departamentul de istorie medievală, premodernă şi istoria artei a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar din 2012 este rector al acestei universităţi. Profesor invitat la Universitatea din Pittsburgh, SUA (1991 – 1992), INALCO din Paris (1998), Universitatea din Trento (2001) şi Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia (2003 – 2008).

În perioada 1994 – 1995 a fost directorul Centrului Cultural Român din New York, iar între 2003 şi 2007 directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia.

Pe 29 noiembrie 2001, Academia Română l-a ales membru corespondent, iar la 30 martie 2010 – membru titular în cadrul Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie. Trei ani mai târziu a rostit Discursul de recepţie “Semnificaţia istorică a unor nume: român şi România”.
Sursa: agerpres

Acest articol a fost modificat la aprilie 6, 2018 09:07

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă