Reclamă
Externe

Vehicule militare sârbe la frontiera cu Kosovo. Priștina incită la „provocări” împotriva Serbiei

Reclamă
Distribuie
Reclamă
Administraţia Vladimir Putin a somat, marţi după-amiază, liderii din Kosovo să înceteze „provocările” la adresa Serbiei, în contextul tensiunilor dintre Priştina şi Belgrad.

 

Kosovo „a provocat” Serbia. Incursiunea în nordul Kosovo „are rolul de a genera temeri în rândul populaţiei non-albaneze şi de a prelua prin forţă controlul asupra acestor zone”, a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, relatează agenţia Associated Press.

Maria Zaharova a atras atenţia că incidentele de marţi afectează progresele înregistrate în eforturile de reconciliere dintre Belgrad şi Priştina. „Şefii străini trebuie să îi ţină sub control pe radicalii kosovari şi albanezi”, a insistat oficialul rus.

Poliţia din Kosovo susţine că a efectuat o operaţiune împotriva unor grupuri infracţionale din comuna Zubin Potok, situată în Kosovska Mitrovica, o zonă din nord populată în principal de etnici sârbi. Cinci agenţi de poliţie kosovari şi şase civili de etnie sârbă au fost răniţi în confruntări, iar zeci de etnici sârbi au fost arestaţi. Printre persoanele arestate s-a numărat un cetăţean rus, membru al Misiunii ONU din Kosovo, care a fost ulterior eliberat.

Incursiunea în provincia majoritar sârbă a generat reacţia vehementă a Belgradului, care a anunţat plasarea armatei în stare de alertă şi a avertizat că există riscul escaladării tensiunilor.

O coloană de vehicule militare sârbe se îndreaptă spre frontiera sârbo-kosovară, a relatat agenţia Tanjug. De asemenea, un avion de vânătoare sârb MiG-29 a fost observat zburând la joasă altitudine în zona de frontieră.

Kosovo a proclamat independenţa faţă de Serbia în 2008, după intervenţia NATO împotriva armatei sârbe. Serbia şi aliaţi precum Rusia şi China nu recunosc independenţa Kosovo, în timp ce Statele Unite şi alte state occidentale o recunosc.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă