Reclamă
Externe

Ucraina continuă să divizeze românii prin învâțământ

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Școlile cu predare în „limba moldovenească” vor continua să existe în Ucraina, în pofida numeroaselor solicitări de a unifica programele de învățământ.

Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina respinge posibilitateaca în Ucraina să funcționeze o singură programă școlară pentru școlile cu predare în limba română și nu va renunța la glotonimul „limbă moldovenească”, folosit în special în cazul școlilor din regiunea Odesa. Despre aceasta se spune într-un răspuns oficial al ministrului Învățământului și Științei din Ucraina, Lilia Grinevici la interpelarea adresată de parlamentarul Grigore Timiș – informează Agenția BucPress.

Grigore Timiș a argumentat în interpelarea sa că reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale au cerut în repetate rânduri să se facă demersuri pentru unificarea celor două programe școlare, „moldovenească” și română, care, deși sunt identice, funcționează separat. Parlamentarul a amintit că, în decembrie 2017, Guvernul de la Chișinău a sprijinit inițiativa referitoare la modificarea denumirii limbii de stat în Constituție din “moldovenească” în română.

Timiș i-a solicitat ministrului ucrainean al educației, Lilia Grinevici, să-i furnizeze informații referitoare la argumentele pe care s-a bazat Ministerul Educației și Științei de la Kiev în 1997-1998 când a decis, fără să se consulte cu părinții și cadrele didactice românofone din sudul Basarabiei, să-i priveze pe cetățenii românofoni ai Ucrainei din regiunea Odesa de posibilitatea de a studia în limba română conform unei singure programe școlare, așa cum se întâmplă și azi în regiunile Transcarpatia și Cernăuți, indiferent cum se consideră cetățenii.

În răspunsul oficial, Lilia Grinevici, ministrul Învățământului și Științei din Ucraina menționează că limba moldovenească este recunoscută la nivel internațional în „Carta europeană a limbilor regionale și minoritare”, iar reprezentanții comunității modovenești consideră că numele limbii vorbite de ei este „limba moldovenească”. Ministerul va păstra în acest sens programe de învățământ pentru școlile cu predare în această limbă.

Agenția BucPress publică în continuare răspunsul oficial al Liliei Grinevici:

Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina

Domnule deputat Grigore Timiș,

Răspundem la interpelarea dumneavoastră din 01 martie 2018 nr. 401-01-37 privind unificarea a două programe identice de învățământ pentru școlile de cultură generală cu predare în limba română și moldovenească și privarea comunității românești din regiunea Odesa de dreptul de a învăța în limba maternă potrivit modificărilor făcute în anii de învățământ 1997-1998. Noi, Ministerul Învățământului și Științei al Ucrainei, în împuternicirile noastre comunicăm:

Chestiunile generale privind numele limbilor nu țin de competența Ministerului. În același timp, potrivit art. 2 al Legii Ucrainei „Privind ratificarea Cartei Europene a Limbilor regionale și minoritare”, Cartea europeană este aplicată în cazul limbilor unor minorități naționale ca belarusă, bulgară, găgăuză, greacă, idiș, tătară crimeeană, moldovenească, germană, poloneză, rusă, română, slovacă și ungară.

În acest context amintim că Legea Fundamentală a Republicii Moldova a fost adoptată la 29 iulie 1994. Potrivit art. 13 p. 1 Capitolul 1 „Principii de bază” al Constituției Republicii Moldova (redacția din 1997), limba de stat din Republica Moldova este limba moldovenească, care se bazează pe grafia latină. Luând în calcul acest fapt și funcționarea Legii Ucrainei „Privind ratificarea Cartei Europene a Limbilor regionale și minoritare”, programele de învățământ sunt elaborate în limba moldovenească.

La 5 decembrie 2013 Curtea Constituțională a Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 36 privind explicația prevederilor art. 13 p. 1. al Constituției și raporturilor cu Cuvântul introductiv în Constituție și Declarația privind independența Republicii Moldova, dar și Concluzia din 31 octombrie 2017 privind introducerea de amendamente în art. 13 al Constituției, ce prevede recunoașterea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova.

La rândul lor, reprezentanții comunității modovenești consideră că numele limbii vorbite de ei este limba moldovenească. Ministerul elaborează în acest sens programe de învățământ pentru școlile cu predare în această limbă.

Luând în calcul cele expuse mai sus și faptul că chestiunea recunoașterii limbii de stat în Republica Moldova ține de afacerile interne ale acestui stat, Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina se bazează în activitatea sa doar pe normele legislației ucrainene în vigoare.

Cu stimă, Lilia Grinevici,

ministrul Învățământului și Științei din Ucraina

Sursa :BucPress

Acest articol a fost modificat la martie 27, 2018 22:39

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă