Reclamă
Politic

Rusia eliberează pașapoarte unde locul nașterii este Republica Moldovenească Nistreană

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Federația Rusă nu  respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova, dat fiind faptul că Moscova eliberează pașapoarte rusești locuitorilor transnistreni, în care scrie că aceștia s-au născut în ”pridnestrovskaia maldavskaia respublika”, și nu în Republica Moldova.

Adrian Candu se arată foarte revoltat de fățărnicia Rusiei.

Vreau să vă spun că instituţiile noastre de drept au identificat foarte multe paşapoarte ruseşti, eliberate persoanelor care s-au născut în regiunea transnistreană şi pe care, la locul naşterii, scrie republica moldovenească nistreană. Adică cum, cineva în Rusia recunoaşte că regiunea transnistreană e separată? Cum rămâne atunci că recunoaştem integritatea teritorială? Vă aduceţi aminte de ce a fost arestat şi acuzat Bolboceanu? Bolboceanu este fost coleg în Parlament, care a fost prins în flagrant și care primea bani din partea unor persoane pentru anumite informaţii şi pentru aşa-numita tentativă de corupere, inclusiv a unor deputaţi. Este vorba de serviciile secrete ale Federaţiei Ruse.

a declarat speakerul parlamentului de la Chisinău Adrian Candu.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă