Reclamă
Politic

Reacția Partidului Șor la refuzul CEC de a înregistra formațiunea în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Împotriva Partidului Politic „ȘOR” a fost organizată astăzi o nouă provocare politică. CEC, invocând motive inventate, refuză să înregistreze lista de candidați ai Partidului „ȘOR” în circumscripția națională, pentru participarea la alegerile parlamentare din 2019, se arată într-un comunicat al formațiunii.

 

Reprezentanții partidului au amintit, în acest context, despre excluderea din campania electorală a candidatului la funcția de președinte la scrutinul din 2016 și a celui la funcția de primar al Chișinăului, la alegerile noi din 2018.

„Reieșind din experiența anterioară, chiar dacă tot pachetul de acte a fost pregătit și prezentat în conformitate cu toate prevederile legislației în vigoare, noi l-am supus unor verificări suplimentare ca să nu existe niciun fel de motive inventate pentru a fi respins. (…) Vom îndeplini toate cerințele, inclusiv pe cele suplimentare, inventate de membrii CEC, astfel încât să nu mai existe nici cel mai mic motiv pentru a ne fi refuzată înregistrarea”, se mai precizează în comunicat.

Menționăm că CEC a a refuzat să aprobe astăzi înregistrarea Partidului Șor în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 2019 din cauza că au depistat unele neconformități în actele prezentate de reprezentanții formațiunii.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă