Reclamă
Categorii: Politic

R.Moldova va continua să achiziționeze energie electrică din Transnistria și Ucraina, prin intermediarul Energocom

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Republica Moldova va continua, în perioada 1 aprilie 2019 – 31 martie 2020, să cumpere energie electrică produsă de centrala de la Cuciugan, din Transnistria (în proprietatea companiei ruse Inter RAO EES), precum și de intreprinderea “DTEK Pavlogradugoli” din Ucraina, care au fost furnizorii principali şi în anul trecut.

 

Energia electrică nu va fi furnizată însă direct, ci prin intermediul operatorului moldovenesc “Energocom”, care deja de mai mulţi ani vinde grupului “Gas Natural Fenosa Moldova” energie electrică pe care o cumpără din Transnistria şi Ucraina, notează INFOTAG.

Potrivit unui comunicat a companiei, întreprinderile sale – “RED Union Fenosa” şi “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” vor semna un nou contract cu “Energocom”, care s-a angajat să livreze energie electrică la preţul de 54,2 de dolari pentru un megawatt-oră faţă de 52,8 de dolari în contractul actual.

Volumul de energie necesară întreprinderii de distribuţie va fi asigurat de către compania intermediară în proporţie de 85% de la CERS Moldovenească la preţul de 52,4 de dolari şi de 15% de la “DTEK Pavlogradugoli” la preţul de 64,4 de dolari pentru 1 MWh.

Republica Moldova produce doar a cincea parte din energia electrică consumată, iar pentru procurarea restului volumelor de energie electrică se desfăşoară licitaţii anuale. Acestea însă au un caracter formal, căci sunt mereu câştigate de “Energocom”. Şi de această dată, la etapa finală a licitaţiei, furnizorii CERS Moldovenească şi “DTEK Pavlogradugoli” s-au retras din concurs, prezentându-şi ofertele către “Energocom”, care a fost declarat câştigător al licitaţiei, menționează INFOTAG.

“Energocom” este o companie de stat, creată special pentru a procura energie electrică din străinătate şi a o vinde întreprinderilor de distribuţie din Moldova. Această companie este una dintre cele mai profitabile din țară, deşi nu produce nimic şi prestează doar servicii de intermediar.

Printr-o hotărâre de guvern din 2018, “Energocom” a fost numit principalul furnizor de energie electrică în Moldova până la 1 ianuarie 2021 şi primeşte pentru acest serviciu 163 de bani pentru 1 kWh (fără TVA). În acelaşi timp, numai “RED Union Fenosa” intenţionează să achiziţioneze de la 1 aprilie 2019 până la 31 martie 2020 circa 238 milioane kWh de energie electrică.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă