Reclamă
Externe

Putin şi Xi vor sublinia ”viziunea comună” privind securitatea internaţională la întâlnirea lor prilejuită de JO de iarnă de la Beijing

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping îşi vor sublinia “viziunea comună” în materie de securitate internaţională cu prilejul unei întâlniri din deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing, a anunţat miercuri Kremlinul, făcând referire la susţinerea chineză în criza ucraineană, relatează AFP, conform Agerpres.

 

“O declaraţie comună privind intrarea relaţiilor internaţionale într-o nouă eră a fost pregătită”, a declarat Iuri Uşakov, consilier diplomatic al lui Putin. “Se va regăsi în aceasta poziţia comună a Rusiei şi Chinei (…), în special în chestiuni de securitate”, a adăugat el.

Vladimir Putin este aşteptat vineri în China, în prima zi a JO de la Beijing, în contextul în care tensiunile sunt la cel mai înalt nivel cu Occidentul, care îl acuză că pregăteşte un atac militar împotriva Ucrainei.

Rusia, care dezminte orice plan de invazie, cere garanţii pentru securitatea sa, în special promisiunea că Ucraina nu va fi niciodată membră NATO şi că Alianţa îşi va retrage forţele pe poziţiile din 1997.

“China susţine exigenţele ruse de garanţii de securitate”, a dat asigurări Uşakov miercuri, estimând că “Moscova şi Beijingul au aceeaşi înţelegere a necesităţii de a forma o ordine mondială mai justă”.

El a denunţat, de asemenea, utilizarea “sancţiunilor unilaterale şi a măsurilor protecţioniste”.

Potrivit lui Uşakov, semnarea mai multor acorduri este prevăzută cu prilejul vizitei lui Putin în China, inclusiv în domeniul strategic al gazului.

Preşedintele rus va fi însoţit de ministrul energiei, Nikolai Şulghinov, de şeful gigantului petrolier Rosneft, precum şi de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.

Apropiată de Rusia, China a cerut la sfârşitul lui ianuarie “să fie luate în serios” şi să se găsească o “soluţie” la “preocupările rezonabile” ale Moscovei pe tema securităţii sale.

Acest articol a fost modificat la februarie 2, 2022 20:02

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă