Reclamă
Centenar

Prima instituţie de învăţământ din Republica Moldova care a semnat o Declaraţie de Unire cu România

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Merge vorba despre gimnaziul din satul Bogzeşti, raionul Teleneşti, care este prima instituţie de învăţământ din Republica Moldova care a semnat o Declaraţie de Unire cu România.

Declaraţia a fost semnată de către directoarea şcolii, Olga Catrinescu, şi de alte cadre didactice.

Textul declarației este urmatorul:

Prin prezenţa declaraţie de unire a Republicii Moldova cu România dorim să ne exprimăm voinţa fermă de reîntregire a Neamului şi a Ţării. Având în vedere faptul că actuala Republică Moldova a fost constituită nelegetim de către regimul de ocupaţie sovietic, din trupul Basarabiei româneşti, răpită în iunie 1940 de către URSS, considerăm că revenirea la sânul patriei mame România este o dorinţă firească şi legitimă.

Suntem, de asemenea, ferm convinşi că numai într-o Românie neîntregită, membră a UE şi NATO, vom reuşi să ne făurim o viaţă mai bună pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Această declaraţie de unire este o datorie de onoare a noastră întrucât satul Bogzeşti a avut doi reprezentanţi în Sfatul Ţării, care au votat unirea din 27 martie 1918: Mihai Minciună şi Vasile Mîndrescu.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă