Povestea episcopului Macarie, cel care duce cuvântul lui Dumnezeu românilor de dincolo de Cercul Polar

PS Macarie Drăgoi a povestit corespondentului MEDIAFAX că, înainte de alegerea sa în slujirea de episcop al Europei de Nord, ştia amănunte despre românii din Scandinavia şi despre faptul că existau parohii româneşti in Suedia. El a fost primul episcop al nou înfiinţatei Episcopii care nu avea încă sediu la Stockholm, în capitala Suediei, ci îşi aştepta un episcop ”în jertfelnica, inedita şi greaua misiune din diaspora Ortodoxiei boreale”.

„În perioada anterioară alegerii mele ca episcop al Europei de Nord îmi îndeplineam îndatoririle duhovniceşti de eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca şi duhovnic al elevilor Seminarului Teologic. Era o perioadă intensă, în care, pe lângă responsabilităţile ce ţineau de buna rânduire a slujbelor Catedralei şi de ghidarea tinerilor seminarişti, aveam şansa de a colabora îndeaproape cu câţiva oameni deosebiţi ai lui Dumnezeu, dintre care, desigur, se distinge marea personalitate a vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania al Clujului căruia i-am fost secretar de cabinet. Ştiam, desigur, despre diaspora română din ţinuturile boreale. Începuseră, deja, inclusiv din locurile mele natale năsăudene să plece români către Europa de Nord, un trend care s-a menţinut până astăzi. De asemenea, cunoşteam starea puţinelor parohii româneşti din Suedia, conştient fiind ca trebuia sa întemeiez primele parohii în Danemarca şi Norvegia. Prin urmare, nu am fost atât de luat prin surprindere de ceea ce am găsit la faţa locului. Primul sediu al Episcopiei a fost într-o casă mică de vacanţă, la 70 km distanţă de Stockholm, a unui generos român din capitala Suediei, iar primul Paraclis Episcopal l-am amenajat în anexa casei”, spune înaltul prelat ortodox.

Acesta recunoaşte că, în cei 11 ani de când păstoreşte sufletele credincioşilor români din nordul Europei, nici vremea, nici distanţele nu au fost cea mai grea povară, ci străinătatea.

„Îmi iubesc ţara, locurile natale, iubesc mănăstirile şi bisericile noastre de acasă. Astfel că resimt acut, în Scandinavia, <exilul>, mai ales că există o răceală nu atât a vremii, cât mai ales a oamenilor, a societăţii, care este puternic secularizată şi puternic depărtată de valorile creştine tradiţionale. Iar românii de aici trăiesc şi muncesc în această societate şi, inevitabil, se află sub o presiune a asimilării. Altfel spus, România este încă un loc prielnic şi binecuvântat pentru a duce o viaţă creştină deplină, deşi şi aici încep să se schimbe lucrurile cu iuţime. Scandinavia, în schimb, este un loc de încercare pentru cine vrea să trăiască deplin creştinismul – or noi la aceasta suntem chemaţi, la o trăire integrală a vieţii în Hristos”, adaugă episcopul Macarie.

Ca „episcop pelerin”, cum se autocaracterizează, acesta a căutat, pe cât a fost posibil, să meargă în toate locurile unde sunt români, astfel încât a ajuns la co-naţionali care trăiesc în Norvegia, dincolo de Cercul Polar, la cei din Insulele Feroe, precum şi în Arhipelagul Svalbard şi în Groenlanda.

„În multe din astfel de locuri îndepărtate sunt comunităţi restrânse de români, de zeci sau sute de persoane cel mult. Din acest motiv, precum şi din cauza distanţelor mari faţă de celelalte parohii româneşti, aceste mici comunităţi erau lipsite de bucuria sărbătorilor şi a binecuvântării de a avea un preot. Aşadar, unul din obiectivele misiunii noastre a fost de a întemeia comunităţi euharistice în aceste locuri, ca aceşti oameni să se poată întări, primeni şi înnoi sufleteşte, ca şi părinţii şi strămoşii lor. Să se poată spovedi şi împărtăşi, să aibă, într-un cuvânt, preotul lor. Şi nu-i lucru uşor, pentru că majoritatea preoţilor români din diaspora nu-şi pot susţine familia din ajutorul dat de comunitate, ci sunt nevoiţi să muncească. A trimite un preot în astfel de comunităţi mici înseamnă, pe lângă căutarea unui loc pentru slujbele bisericeşti, şi un loc de închiriat în care să locuiască el şi familia sa, alteori sunt nevoiţi să trăiască departe de familiile lor, ceea ce este foarte greu, după cum vă puteţi da seama. Am avut recent o astfel de experienţă în Insulele Feroe, şi dau slavă lui Dumnezeu că, în cele din urmă, toate s-au aşezat astfel încât românii de acolo au acum preotul lor”, explică PS Macarie.

Potrivit acestuia, distanţele mari dintre parohiile şi comunităţile mari de români din Europa de Nord fac să fie mai mereu pe drumuri, cu avionul, vaporul, trenul, maşina, uneori folosindu-le pe toate pentru a ajunge, într-un sfârşit, la destinaţie.

„Dar cred că a fi episcop pelerin înseamnă, de fapt, a fi ceea ce Apostolul Petru spune despre creştini în general: <străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ> (1 Petru 2, 11). Şi mai înseamnă că Biserica este <împreună-călătoare> (2 Corinteni 8, 19) cu neamul acesta românesc care acum trăieşte un exod nemaipomenit în istoria sa. Aşadar, dacă românii, dacă fraţii noştri sunt pelerini de nevoie, nu oare şi noi suntem chemaţi să călătorim împreună cu ei?”, se întreabă episcopul Macarie.

În cei 11 ani de slujire misionară printre fiorduri şi zăpezi, pentru ierarhul român implicarea în cumplitele cazuri ale părinţilor români despărţiţi forţat de copilaşii lor „au rămas ca momente de dureroasă adeverire a riscurilor grave de a trăi în societăţi complet secularizate”.

„Rămân, ca o candelă ce pâlpâie în adierea miezonopticii, amintirile primelor slujiri în improvizaţia care ţinea loc de catedrală episcopală, rămân rugăciunile şi lacrimile de suferinţă şi de bucurie ale celor ajutaţi sau vindecaţi înaintea icoanele Maicii Domnului şi ale Sfântului Mare Mucenic Mina de la Centrul Episcopal, rămân întâlnirile emoţionante cu românii din îndepărtate locuri scandinave. Românii sunt bucuroşi de episcopul lor aşa cum şi episcopul lor se bucură când îi întâlneşte şi îi slujeşte. În vizitele pastorale din comunităţile româneşti spovedesc şi împărtăşesc cu regularitate pe cei doritori. Pe mulţi îi cercetez la casele lor, mai ales acolo unde este vorba de bolnavi sau de bătrâni, însă şi în penitenciare sau la spital. O mare bucurie este atunci când botezăm pruncii celor căsătoriţi, dar şi pe cei străini, scandinavi, care descoperă credinţa noastră şi îşi doresc să devină membri vii ai Bisericii”, mai povesteşte PS Macarie.

Acesta adaugă că, în periplul său prin Scandinavia, săvârşeşte şi cununii, şi, mai rar, înmormântări, având în vedere că e o comunitate tânără de români, decesele fiind cauzate de tragedii.

Întrebat ce a învăţat în cei 11 ani de apostolat scandinav, despre oameni, despre el, personal, despre credinţă şi Dumnezeu, episcopul Macarie a răspuns că încearcă să înveţe în fiecare zi să fie un frate, un prieten, un împreună-călător pe drumul mântuirii cu cei pe care Dumnezeu i i-a încredinţat slujirii episcopale.

„Cred că în aceste vremuri şi în aceste condiţii de vieţuire, oamenii au nevoie, mai mult decât de discursuri sau de ziduri, de o prezenţă binevoitoare şi rugătoare, de un cuvânt spus din inimă, de o ureche dispusă să le asculte frământările şi de un umăr pe care să-şi aline durerile”, conchide PS Macarie Drăgoi.

Episcopia Europei de Nord are 18 parohii în Danemarca, 27 de parohii, misiuni şi filii în Suedia, 14 parohii, misiuni şi filii în Norvegia, la care se adaugă alte câteva parohii şi misiuni în Finlanda, Groenlanda, Arhipelagul Svalbard, Insulele Gotland şi Bornholm şi Insulele Feroe.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în 22 octombrie 2007 înfiinţarea şi organizarea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm – Suedia, ca Eparhie sufragană a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Acelaşi for l-a ales în 5 martie 2008, ca prim episcop al acestei eparhii, pe ieromonahul Macarie Drăgoi, care a fost hirotonit întru episcop în Vinerea Luminată a Izvorului Tămăduirii, la 2 mai 2008, în Catedrala Mitropolitană din Cluj, slujba hirotoniei fiind săvârşită de către Mitropolitul Bartolomeu Anania şi soborul de ierarhi ai Sfântului Sinod. Întronizarea oficială la cârma noii episcopii a avut loc la 6 iulie 2008, în Catedrala ortodoxă sârbă din Stockholm.