Reclamă
Categorii: Politic

Parlamentul European a decis că Rusia nu mai poate fi considerată un partener strategic

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Membrii Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat marţi o rezoluţie ce prevede că Uniunea Europeană trebuie să rămână deschisă impunerii de sancţiuni suplimentare în cazul în care Rusia continuă să încalce dreptul internaţional, relevă un comunicat al biroului de presă al PE.

 

Rezoluţia, elaborată de eurodeputata letonă Sandra Kalniete (PPE) şi adoptată cu 402 voturi pentru, 163 împotrivă şi 89 abţineri, evaluează situaţia actuală a relaţiilor politice între UE şi Rusia.

“Timpul limbajului frumos şi diplomatic a trecut. Există foarte puţine şanse de cooperare atâta timp cât Rusia continuă să ocupe părţi ale Ucrainei şi să atace alte state europene”, a declarat raportoarea Sandra Kalniete.

Eurodeputaţii au remarcat că începând cu anul 2015 au apărut noi tensiuni între UE şi Rusia, printre care intervenţiile Rusiei în Siria, imixtiunea acesteia în ţări precum Libia şi Republica Centrafricană şi acţiuni agresive continue în Ucraina. Ei au menţionat, de asemenea, sprijinul Rusiei pentru partide anti-UE şi mişcări de extremă dreapta, amestecul în procesele electorale şi încălcarea drepturilor omului pe propriul teritoriu.

Având în vedere aceste încălcări ale dreptului internaţional, eurodeputaţii subliniază faptul ca UE trebuie să fie pregătită să adopte sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, mai ales cele adresate anumitor persoane. Sancţiunile trebuie să fie proporţionale cu ameninţările reprezentate de Rusia, mai este menţionat în text. În decembrie anul trecut, Consiliul a prelungit sancţiunile economice până la 31 iulie 2019.

Rezoluţia PE recomandă revizuirea actualului Acord de parteneriat şi cooperare de către UE şi limitarea cooperării cu Rusia la domenii de interes comun. Provocări globale precum schimbările climatice, securitatea energetică, digitalizarea, inteligenţa artificială şi lupta împotriva terorismului solicită o implicare selectivă, în opinia eurodeputaţilor.

Relaţii mai apropiate vor fi posibile numai dacă Rusia implementează integral aşa-zisele acorduri de la Minsk privind sfârşitul războiului din Ucraina de est şi începe să respecte dreptul internaţional, este menţionat în text.

Eurodeputaţii condamnă campaniile de dezinformare şi atacurile cibernetice ale Rusiei, în scopul creşterii tensiunilor cu UE şi statele membre. Aceştia sunt profund îngrijoraţi că răspunsul UE la adresa propagandei şi dezinformării este insuficient şi ar trebui întărit, mai ales înaintea alegerilor europene din 23-26 mai acest an. În acest scop, finanţarea şi resursele umane alocate grupului operativ East Stratcom trebuie mărite semnificativ, spun eurodeputaţii.

Parlamentul European denunţă violarea spaţiului aerian şi apelor teritoriale ale statelor membre, în special în regiunea baltică. Această încălcare a regulilor internaţionale este o ameninţare la adresa vecinilor Rusiei din Marea Neagră, Marea Baltică şi din regiunile mediteraneene.

De asemenea, eurodeputaţii îşi reafirmă îngrijorările referitoare la faptul că proiectul Nord Stream 2 poate amplifica dependenţa UE de resursele de gaze naturale ruseşti şi ameninţă piaţa internă europeană.

sursa: AGERPRES

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă