Reclamă
Externe

NATO îşi întăreşte apărarea împotriva noilor rachete ruseşti

Reclamă
Distribuie
Reclamă

NATO a aprobat miercuri o serie de măsuri politice şi militare pentru a răspunde ameninţării noilor rachete SSC8 desfăşurate de Rusia cu încălcarea unui tratat semnat în 1987, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP.

“Ţările NATO îşi vor întări apărarea antirachetă (…) dar nu intenţionează să desfăşoare noi rachete în Europa”, a explicat Jens Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor apărării din Alianţă.

“Reacţia noastră va fi defensivă, măsurată şi coordonată”, a precizat el.

O gamă de măsuri politice şi militare a fost aprobată, dar Stoltenberg nu a furnizat amănunte, de teamă să nu afecteze eforturile diplomatice angajate.

“Aceste măsuri vor fi aplicate numai dacă Rusia refuză să revină la conformitate de o manieră clară şi verificabilă”, a mai spus el.

NATO cere ca Rusia să-şi distrugă noul sistem de rachete înainte de 2 august.

Aceste dispozitive sunt capabile să transporte focoase nucleare şi să lovească rapid oraşele europene, încălcând tratatul privind armele nucleare de rază intermediară (INF), încheiat în 1987 de Moscova şi Washington.

Acordul bilateral a permis eliminarea rachetelor balistice şi de croazieră SS20 ruse şi Pershing americane desfăşurate în Europa.

“Noi ne-am demonstrat răbdarea, dar Rusia continuă să desfăşoare aceste arme. Este foarte grav”, a avertizat Stoltenberg. “Aceste rachete sunt dificil de detectat”, a subliniat el.

SUA şi-au anunţat decizia de a se retrage din tratat dacă Rusia refuză să-l respecte. “Sfârşitul tratatului FNI va fi efectiv pe 2 august”, a reamintit secretarul general al NATO.

“Rusia are o alegere simplă: fie se conformează şi renunţă la sistemul său de rachete, fie se adânceşte în comportamentul său agresiv şi iresponsabil”, a avertizat Jens Stoltenberg.

Un consiliu NATO-Rusia a fost convocat “săptămâna viitoare” la sediul NATO, a anunţat el. Acest consiliu este organismul de consultare creat în 2002 între cele două blocuri. Reuniunile sale se desfăşoară la nivel de ambasadori.

 

sursa:Agerpres

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă