Reclamă
Social

Iurie Reniță//Vlăjganii de la CNA și SIS, să meargă să aresteze prețurile halucinante la gaze, să mai pună cătușe incompetenței, infantilismului, aroganței, dar și cinismului ce ne înconjoară

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Nimeni nu este și nu trebuie să fie mai presus de lege. Nicio persoană, indiferent că este șef al statului, prim-ministru, ministru al justiției, procuror general, deputat sau cetățean de rând.

 

Mai presus de lege nu poate fi nici liderul partidului “Democrația Acasă” Vasile Costiuc, nici procuratura anticorupție și nici cei de la Centrul Național Anticorupție (CNA). Dacă dl Costiuc a comis ilegalități, atunci să răspundă în fața legii. Ceea ce am văzut astăzi miroase rău de tot, aducându-ne aminte de zilele de vineri din perioada “vojdiului/conducătorului” Voronin sau din una mai recentă – a oligarhului Plahotniuc, toate acestea producându-se din considerente politice.

Nu poate exista nicio justificare pentru orice faptă de corupție, dar să vii la 6:30 dimineața acasă, însoțit de vreo 3-4 vlăjgani de peste 2 metri de la CNA în cagule, depășește orice limită, inclusiv legală.

E cumva Vasile Costiuc atât de periculos, corupt și oligarh ca și Plahotniuc, Șor, Platon, Dodon sau alții de teapa lor, este acest Costiuc un criminal care a ucis oameni? Sau poate ii deranjează investigațiile și declarațiile politice ale acestuia, mai ales cele recente?

Mai degrabă cei de la procuratura anticorupție și CNA încearcă acum să-și “spele obrazul” pentru lipsa de acțiuni importante pe parcursul mai multor ani, prin gesturile respective încercând să-și justifice menținerea în continuare a acestor structuri vădit ineficiente și cu personal exagerat de mare.

Oare aceasta este noua reformă (evident, pro-europeană) a justiției noastre? N-ar fi mai indicat ca vlăjganii de peste 2 metri de la CNA, împreună cu cei de la SIS, să meargă să aresteze prețurile halucinante la gaze, să mai pună cătușe incompetenței, infantilismului, aroganței, dar și cinismului ce ne înconjoară?

 

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă