Reclamă
Externe

General SUA: Din cauza sărăciei și a scăderii populației Rusia va înceta să mai fie o amenințare

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Creșterea capacităților economice și militare ale Chinei, precum și comportamentul agresiv al Rusiei, au făcut ca Occidentul să se trezească din nou în fața realităților Războiului Rece. Dar, conform generalului Joseph Dunford, președintele Joint Chiefs of Staff, este prea devreme să vorbim despre întoarcerea Razboiului Rece.

 

Generalul recunoaste că în anii ’90 se vorbea despre „sfârșitul istoriei”, pentru că, după prăbușirea URSS, America nu mai avea de fapt niciun rival pe scena internațională. Acum, Rusia și China au preluat din nou acest rol.

„Competiția nu trebuie să fie neaparat un conflict. Dar acum există două țări care pot sa atenteze la capacitatea noastra de a proiecta putere. Prin urmare, situația s-a schimbat după anii ’90”, a notat generalul american.

Cu toate acestea, în opinia sa, această rivalitate tripartită nu va dura mult timp. Și dupa numai cativa ani, jocul Rusiei de-a „marea putere globala” se va încheia. Iar armata americană va ramane fata in fata cu China.

„Dacă te uiți la China, la demografia și la economia ei, poți spune că abilitatea ei de a menține cursul actual este mult mai stabilă. Evaluând ceea ce a făcut în măsurarea creșterii capacităților militare în ultimii ani, m-aș aștepta ca Beijingul să continue acest curs. Iar când privesc spre 2025 sau 2035, un indicator în legătură cu care ne vom evalua capacitatea noastră militară va fi mai degraba China, nu  Rusia. Deoarece, din aceleași motive, este puțin probabil ca rușii să-și mențină ritmul curent pentru mult timp. Ei au probleme cu demografia și economia. Și nu cred că Rusia va reprezenta o amenințare gravă în 2025 sau 2035, așa cum ca fi cazul Chinei”, a explicat Dunford.

 

sursa:paginaderusia.ro

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă