Reclamă
Externe

China a proiectat un avion care va zbura cu o viteză de peste 6.000 de km/h

Reclamă
Distribuie
Reclamă

O echipă de cercetători chinezi a proiectat un avion ultrarapid. Aparatul, care va zbura cu o viteză de peste 6.000 de km/h, va putea transporta zeci de persoane şi tone de încărcătură. Echipa condusă de Cui Kai de la Academia de Ştiinţe din China într-un articol ştiinţific a explicat că:

„Va avea nevoie de două două ore pentru a parcurge distanţa între Beijing şi New York la o viteză supersonică”

În prezent, un avion de pasageri are nevoie de aproximativ 14 ore pentru a parcurge cei 11.000 de kilometri care separă cele două metropole.

Denumit I-plane, aparatul este un biplan similar celor utilizate în Primul Război Mondial, cu scopul de a transporta o încărcătură mai mare decât o pot face avioanele hipersonice, care au o formă aerodinamică şi aripi delta, au precizat cercetătorii.

Echipa a testat avionul, în versiune redusă, într-un tunel de vânt care a fost utilizat şi pentru a realiza evaluări aerodinamice ale ultimelor prototipuri de arme hipersonice chineze. Testul a constat în lansarea aparatului la o viteză de şapte ori mai mare decât cea a sunetului – 1.235 km/h – şi, „în mod surprinzător”, au constatat că funcţionează corect.

Vehiculele hipersonice la care se lucrează în prezent se află în fază experimentală, în faţa marilor provocări tehnologice care există şi deocamdată niciunul dintre ele nu poate transporta pasageri.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă