Reclamă
Categorii: Politic

Prutul Unește: Doi români vor înota 100 km pe Prut în cinstea Centenarului

Reclamă
Distribuie
Reclamă

Avram Iancu, românul care a traversat înot Canalul Mânecii şi a parcurs, tot înot, fluviul Dunărea, pe lungimea lui de 2.858 de kilometri, împreună cu basarabeanul Ion Lazarenco Tiron, singurul din lume care a înotat cele şapte strâmtori incluse în provocarea Ocean’s Seven, vor  demara luna viitoare un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

 

Pe 25 mai, cei doi performeri vor înota 100 de kilometri pe râul Prut, în cadrul proiectului “Umăr la umăr pentru o istorie comună”. Anunţul a fost făcut în premieră, sâmbătă, în Vrancea, la Pufeşti, unde cei doi şi-au împărtăşit experienţele trăite în cadrul unui simpozion dedicat Zilei Pământului, manifestare organizată de Şoala Gimnazială din Pufeşti.

 

“Ne-am întâlnit acolo unde s-au întâmplat performanţele noastre de a traversa Canalul Mânecii. I-am dat căştile mele de înot, să le primească ca amintire. Tot vorbeam de proiectele mele, de proiectele lui şi am zis să facem un proiect împreună pe Prut. Anul acesta mă contactează şi îmi zice: Măi Ioane, hai să-i dăm drumul, că acum e momentul”,

 

a spus Ion Lazarenco Tiron, în cadrul evenimentului.

La rândul său, Avram Iancu a detaliat proiectul “Umăr la umăr pentru o istorie comună”, recunoscând că ideea i-a aparţinut partenerului său, care în trecut, a traversat înot şi râul Nistru, parcurgând 235 km timp de nouă zile, în cadrul Maratonului „Nistru – uneşte Moldova”.

“Noi ne-am întâlnit acolo, în acelaşi loc de chin şi vorbeam aceeaşi limbă, s-a înfiripat o prietenie şi s-a făcut şi o frăţie. Ion a avut ideea extraordinară de a înota umăr la umăr, împreună, pe Prut, pentru a arăta românilor de dincolo şi dincoace de Prut că suntem fraţi, că avem acelaşi sânge şi vorbim aceeaşi limbă. Bineînţeles că am rezonat imediat cu acest proiect şi ne-am gândit să-l punem în practică acum, în an centenar, la 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor de pretutindeni. De altfel, de curând am sărbătorit 100 de ani de când Basarabia s-a unit cu România. Vrem să înotăm 100 de kilometri pentru 100 de ani de unitate, pe ultimii 100 de kilometri ai Prutului, de la podul Oancea-Cahul şi până la vărsarea Prutului în Dunăre, acolo unde Prutul îşi pierde identitatea de graniţă care ne desparte”,

 

 

a spus Avram Iancu.

 

Sursa: adevarul.ro

 

Acest articol a fost modificat la aprilie 23, 2018 13:09

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024

Dumitru Mînzărari: Utilizarea termenului ‘regiune transnistreană’ nu afectează procesul reintegrării

În ultimele decenii, conflictul transnistrean a fost un subiect central în politica și securitatea din… Read More

aprilie 15, 2024

Dumitru Mînzărari: Politica obscura a Republicii Moldova în raport cu Rusia prezintă o vulnerabilitate majoră înainte de alegeri

Pe 19 martie, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a expulzat un diplomat rus ca… Read More

aprilie 7, 2024
Reclamă