Reclamă
Social

Chişinăul va găzdui Congresul Mondial al Familiei

Reclamă
Distribuie
Reclamă

La Chişinău va fi organizat, în această toamnă, Congresul Mondial al Familiei. Anunţul a fost făcut de către şeful statului, Igor Dodon, după întrevederea cu preşedintele Organizaţiei Internaţionale pentru Familie, Brian Brown. La eveniment sunt aşteptate personalităţi marcante din întreaga lume, relatează Mesager.

 

„Până la această etapă au fost lansate toate pregătirile pentru organizarea evenimentului la Chişinău, în perioada 14-16 septembrie. Avem confirmarea de participare din partea patriarhului Kiril şi din partea unui înalt reprezentant al Vaticanului. Din informaţia de ultimă oră, va veni prim-ministrul Vaticanului. Republica Moldova va fi o platformă de discuţii şi de promovare a valorilor tradiţionale familiare între este şi vest”,

 

a declarat Igor Dodon.

„Unele elite puternice încearcă să submineze institutul familiei cu anumite scopuri. Congresul Mondial al Familiei ne permite să adunăm toţi oamenii din toate ţările lumii ca să ne unim în jurul acestei probleme de bază a familiei. Sunt sigur că evenimentul care va fi organizat la Chişinău va fi cel mai prestigios, cel mai solid congres organizat vreodată în lume”,

a spus  preşedintele Organizaţiei Internaţionale pentru Familie, Brian Brown.

Igor Dodon a anunţat că evenimentul nu va fi finanțat din sursele bugetului de stat. Preşedintele nu a ezitat însă să critice marşul LGBT, care a avut loc sâmbătă în capitală şi a condamnat acţiunile forţelor de ordine.

Condamn acţiunile autorităţilor şi a poliţiei, care au întreprins acţiuni de intimidare asupra celor care au protestat împotriva acestor marşuri. Guvernul putea să realizeze acest marş în clădirea Guvernului, dar să nu închidă tot Chişinăul. Noi suntem deschişi spre cooperare cu toţi, şi cu estul, şi cu vestul, dar nu încercaţi să ne impuneţi valori care nu ne sunt proprii”

a mai spus șeful statului.

Potrivit Poliţiei, la marșul solidarității pentru drepturile comunității LGBT de la Chișinău au participat peste 500 de oameni. E prima dată însă când s-a reuşit parcurgerea întregului traseu planificat. Poliția a oprit zeci de contramanifestanți ortodocşi, care au vrut să opreasă marșul.

Disqus Comments Loading...

Articole Recente

Marșul Identitar cu Ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni: Tinerii își asumă identitatea românească

Liga Studenților din Basarabia și Asociația „Ideea Națională” anunță organizarea Marșului Identitar cu ocazia Zilei… Read More

mai 14, 2024

Filmul Românesc trece Prutul : Cinemaraton a primit de la CNA licenţă audiovizuală

Grupul Clever trece Prutul cu Cinemaraton. Compania a primit de la CNA licenţă audiovizuală pentru o nouă televiziune Cinemaraton Moldova… Read More

mai 14, 2024

Liga Studenților mobilizează comunitatea pentru edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău

Liga Studenților din Basarabia susține edificarea monumentului Reginei Maria în Chișinău prin intermediul unei campanii… Read More

aprilie 22, 2024

România și Moldova se unesc prin energie: Proiectul de racordare electrică prinde contur

R.Moldova începe lucrări uriașe de racordare a rețelei electrice la România: 500 de stâlpi urmează… Read More

aprilie 22, 2024

Mitropolitul Petru Al Basarabiei îndeamnă să ne mărturisim identitatea românească la recensământ

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, îi îndeamnă pe moldoveni să participe la Recensământul… Read More

aprilie 20, 2024

Pe teritoriul Cimitirului Eroilor din Chișinău a fost inaugurat mausoleul ostașilor români

Astăzi, 20 aprilie 2024, a fost sfințit Memorialul Ostașilor Români, de pe teritoriul Cimitirului Eroilor… Read More

aprilie 20, 2024
Reclamă